La 28 septembrie 2021 va avea loc Simpozionul Național de Studii Culturale, ediția a III-a

La 28 septembrie 2021, începând cu ora 9:00, va avea loc Simpozionul Național de Studii Culturale, ediția a III-a, organizat de Institutul Patrimoniului Cultural în parteneriat cu Biblioteca Municipală ”B. P. Hasdeu”, filiala Biblioteca de Arte ”Tudor Arghezi”. Evenimentul este dedicat Zilelor europene ale patrimoniului și se va axa pe patru arii tematice de cercetare:

  • Patrimoniul etnografic: expresie a spiritualității și modului tradițional de viață
  • Patrimoniul artistic – valoare culturală, educativă și economică pentru societatea secolului  al XXI-lea
  • Orașul Chișinău la 585 ani de la prima atestare documentară: istorie, tradiție, patrimoniu cultural
  • Cartea ca element al patrimoniului cultural: prezervarea și valorificarea prin digitizare

Ședința de deschidere a lucrărilor evenimentului va avea loc în incinta Institutului Patrimoniului Cultural (bd.  Ștefan cel Mare și Sfânt 1).

Lucrările simpozionului se vor desfășura online conform programului:

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI

Marți, 28 septembrie 2021

8.30-9.00

Înregistrarea participanților

9.00 – 10.30

Ședința plenară

Accesați linkul: https://meet.google.com/aqb-zezm-tmj

SECȚIUNEA I

PATRIMONIUL ARTISTIC – VALOARE CULTURALĂ, EDUCATIVĂ ȘI

ECONOMICĂ PENTRU SOCIETATEA SECOLULUI AL XXI-LEA (I)

10.30-13.30

Accesați linkul: https://meet.google.com/aqb-zezm-tmj

SECȚIUNEA II

PATRIMONIUL ETNOGRAFIC: EXPRESIE A SPIRITUALITĂȚII

ȘI A MODULUI TRADIȚIONAL DE VIAȚĂ

10.30-13.30

Accesați linkul: https://meet.google.com/fye-sgeh-uht

SECȚIUNEA III

ORAȘUL CHIȘINĂU LA 585 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ:

ISTORIE, TRADIȚIE, PATRIMONIU CULTURAL

10.30-13.30

Accesați linkul: https://meet.google.com/chq-fpgh-tue

SECȚIUNEA I

PATRIMONIUL ARTISTIC – VALOARE CULTURALĂ, EDUCATIVĂ ȘI

ECONOMICĂ PENTRU SOCIETATEA SECOLULUI AL XXI-LEA (II)

14.30-17.00

Accesați linkul: https://meet.google.com/aqb-zezm-tmj

Programul și rezumatele comunicărilor pot fi vizualizate mai jos

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

 

Transmisiunea online a evenimentului

Comitetul de organizare