Mesaj de condoleanțe adresat domnului Victor Ghilaș

Institutul Patrimoniului Cultural transmite profundul regret și cele mai sincere condoleanțe colegului nostru Victor Ghilaș, directorul IPC și familiei îndoliate, în legătură cu trecerea la cele veșnice a fratelui său Iacob Ghilaș.

Colectivul Institutului își exprimă solidaritatea în acest timp de profundă tristețe, sprijinindu-i cu gândul și cu inima pe cei îndurerați.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, iar familiei să-i dea tăria să treacă marea suferință în acest moment dureros.