În zilele de 24–25 septembrie 2026, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare”, organizată de Institutul Patrimoniului Cultural și dedicată Zilelor Europene ale cultural: cercetare, valorificare, promovare”, organizată de Institutul Patrimoniului Cultural și dedicată Zilelor Europene ale Patrimoniului ui. Ajunsă la o ediție care vorbește deja despre continuitate și despre consolidarea unei tradiții academice, manifestarea a reunit cercetători, cadre universitare, specialiști în domeniul patrimoniului și reprezentanți ai unor importante instituții științifice și culturale din Republica Moldova și de peste hotare.
Timp de două zile, Chișinăul a devenit un veritabil spațiu al dialogului despre patrimoniu, în sensul său cel mai larg: de la vestigiul arheologic, monumentul de arhitectură și patrimoniul urban până la tradiție, ritual, memorie colectivă, muzică, teatru, arte vizuale și formele contemporane de reprezentare a identității. Programul conferinței a pus astfel față în față discipline, metode și școli de cercetare diferite, unite însă de aceeași preocupare: cunoașterea, protejarea și transmiterea moștenirii culturale către generațiile viitoare.
Amploarea internațională a ediției din acest an s-a remarcat prin participarea cercetătorilor și specialiștilor din Republica Moldova, România, Ucraina, Polonia, Germania, Finlanda, Algeria și din alte medii academice, ceea ce a permis nu doar prezentarea unor rezultate de cercetare, ci și confruntarea fertilă a unor experiențe și perspective diferite asupra patrimoniului. Programul a beneficiat, totodată, de implicarea unui important cadru de cooperare instituțională, reunind instituții academice și universitare din Republica Moldova, România și Ucraina.
Lucrările conferinței au debutat în dimineața zilei de 24 septembrie, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei, prin ședința plenară moderată de dr. Valeria Barbas și dr. Vlad Vornic.
În cuvântul de deschidere, dr. Ion Ursu, directorul Institutului Patrimoniului Cultural, a salutat participanții și a subliniat importanța continuității acestei manifestări științifice. Mesajele de salut adresate de m. c., dr. hab. Liliana Condraticova, secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei, dr. hab. Anca Doina Ciobărașu, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, și dr. Natalia Lazăr, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, au accentuat dimensiunea colaborativă a evenimentului și necesitatea menținerii dialogului dintre instituțiile preocupate de cercetarea și protejarea patrimoniului. Program-Conferinta- Patrimoniul
Comunicările plenare au oferit încă de la început imaginea diversității tematice care avea să caracterizeze întreaga conferință. M. c., dr. hab. Mariana Șlapac a abordat evoluția arhitectural-urbanistică a orașului Tighina în perioada interbelică, dr. hab. Victor Ghilaș a analizat muzica națională românească în relație cu școala națională ucraineană și romantismul francez și spaniol, iar dr. hab. Gheorghe Postică a prezentat rezultatele cercetărilor asupra așezărilor medievale timpurii din Codrii Lăpușnei. Dimensiunea relațiilor culturale și confesionale europene a fost completată de comunicarea dr. Elsa Stavro, consacrată sprijinului Patriarhiei Române pentru înființarea școlilor teologice ale Bisericii Ortodoxe din Albania în perioada 1930–1945.
După ședința plenară, conferința s-a deschis către un spectru amplu de cercetări, organizate în sesiuni tematice. În prima zi au fost puse în discuție identitatea, memoria și comunicarea artistică în context global, cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural construit, cultura tradițională românească, cultura tradițională a minorităților entice și cultura tradițională ucraineană.
Secțiunea dedicată patrimoniului construit a ilustrat foarte bine spiritul interdisciplinar al conferinței. Moderată de dr. Aurelia Trifan și dr. Vitalie Malcoci, aceasta a adus împreună cercetări privind arhitectura modernistă, monumentele istorice, bisericile de lemn, istoria urbană, memoria comunităților, documentarea arhivistică și noile modalități de interpretare și comunicare a patrimoniului.
În acest context au fost abordate, între altele, arhitectura reprezentativă din RSS Moldovenească a anilor 1970–1980, problematica datării Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, istoria Capelei funerare a cimitirului evreiesc din Chișinău, contribuția comunității evreiești la dezvoltarea urbană a Orheiului, tipologia bisericilor de lemn din fostul ținut Hotin și monumentele memoriale din raionul Orhei.
Contribuțiile participanților de peste hotare au deschis discuția către probleme actuale ale domeniului: relația dintre patrimoniul construit și comunicarea vizuală contemporană, memoria monumentelor dispărute și conceptul de „patrimoniu absent”, dar și rolul tururilor culturale în medierea și promovarea patrimoniului românesc și moldovenesc în Finlanda. În acest fel, patrimoniul a fost privit nu numai prin ceea ce se păstrează material, ci și prin ceea ce continuă să existe prin imagine, document, memorie și experiență culturală.
O componentă substanțială a conferinței a fost rezervată culturii tradiționale. Cercetările prezentate au urmărit patrimoniul românesc, dar și tradițiile comunităților etnice și ale culturii ucrainene, aducând în discuție obiceiuri, practici rituale, credințe, alimentație tradițională, arhitectură vernaculară, memorie familială, meșteșuguri și mecanismele prin care tradiția este păstrată, reinterpretată sau transformată în societatea contemporană.
Prezența unei secțiuni distincte consacrate culturii tradiționale a minorităților etnice a oferit conferinței o dimensiune importantă a dialogului intercultural. Cercetările privind comunitățile bulgară, găgăuză, rusă și alte comunități au pus în lumină atât particularitățile acestora, cât și procesele de interferență și schimb cultural care au contribuit, de-a lungul timpului, la configurarea diversității culturale a Republicii Moldova.
În același timp, ampla participare a cercetătorilor din Ucraina și secțiunea consacrată culturii tradiționale ucrainene au conferit ediției din acest an o semnificație aparte. Studiile au abordat memoria culturală, tradițiile și practicile rituale, patrimoniul muzeal, identitatea și transformările produse în contextul actual, demonstrând cât de strâns pot fi legate patrimoniul, memoria și experiența istorică a unei comunități.
Programul din 25 septembrie a continuat și a extins dialogul început în prima zi. Un loc distinct l-a ocupat cercetarea, valorificarea și promovarea patrimoniului arheologic, alături de continuarea sesiunilor dedicate identității, memoriei și comunicării artistice, culturii tradiționale românești și culturii tradiționale ucrainene.
Secțiunea de arheologie a reunit cercetări care au traversat perioade istorice foarte diferite și au valorificat atât descoperiri recente, cât și reinterpretări ale unor situri și materiale cunoscute. Au fost discutate cercetări privind siturile preistorice și medievale, descoperiri din prima epocă a fierului, așezări medievale timpurii, cercetări bioarheologice și osteologice, dar și aspecte privind regimul juridic al siturilor arheologice și al zonelor cu potențial arheologic. Această diversitate a demonstrat încă o dată că protejarea patrimoniului arheologic presupune întâlnirea dintre cercetarea de teren, analiza interdisciplinară, documentare și responsabilitatea instituțională.
În paralel, secțiunea dedicată identității, memoriei și comunicării artistice în context global a adus în dialog istoria artei, muzicologia, teatrul, cinematografia, patrimoniul muzeal și cultura vizuală. Temele au mers de la memoria culturală și reinterpretarea tradiției până la raportul dintre artă și identitate, patrimoniul muzeal și modalitățile prin care trecutul este recuperat și resemnificat prin creația contemporană.
Prin această structură, cele două zile ale conferinței au demonstrat că patrimoniul cultural nu poate fi redus la o singură categorie și nici cercetat din perspectiva unei singure discipline. Un monument, un sit arheologic, un cântec, un ritual, o fotografie, un obiect muzeal, o piesă de teatru sau memoria unei comunități sunt forme diferite prin care societățile își construiesc raportarea la trecut și își exprimă identitatea în prezent.
Poate cea mai importantă dimensiune a ediției a XVIII-a a fost tocmai întâlnirea dintre oameni, instituții și tradiții științifice diferite. Cercetători din mai multe țări au avut posibilitatea nu doar să-și prezinte rezultatele, ci să le discute, să le confrunte și să descopere teme și preocupări comune.
Dialogurile care au urmat comunicărilor au demonstrat că valoarea unei conferințe nu se măsoară exclusiv prin numărul prezentărilor. La fel de importante sunt întrebările pe care acestea le generează, schimburile profesionale care continuă după încheierea unei sesiuni, contactele stabilite între cercetători și posibilitatea inițierii unor viitoare colaborări.
Într-o epocă în care patrimoniul este supus unor transformări rapide și, uneori, unor riscuri majore, cooperarea internațională devine cu atât mai necesară. Experiența unei țări poate oferi soluții alteia, iar cercetarea comparativă permite înțelegerea unor fenomene care depășesc granițele politice și administrative. Patrimoniul este profund legat de loc și de comunitate, dar capacitatea lui de a crea dialog depășește frontierele.
În acest sens, diversitatea geografică a participanților la ediția din 2026 nu a reprezentat doar o dimensiune statistică a evenimentului. Ea a constituit una dintre resursele sale științifice: posibilitatea de a privi patrimoniul Republicii Moldova într-un context mai larg și, în același timp, de a integra experiența cercetătorilor moldoveni într-un circuit internațional al ideilor și practicilor de cercetare.
Una dintre ideile care se desprind din ansamblul comunicărilor și dezbaterilor celor două zile este că patrimoniul nu poate fi protejat fără a fi mai întâi cunoscut. Cercetarea, documentarea, conservarea, valorificarea și promovarea nu sunt acțiuni independente, ci etape ale aceluiași proces.
A cerceta un monument, a documenta un ritual aflat pe cale de dispariție, a recupera memoria unei comunități, a investiga un sit arheologic sau a reconstitui istoria unui obiect înseamnă deja a-i recunoaște valoarea și a crea premisele păstrării sale. Din acest motiv, cercetarea științifică rămâne una dintre formele fundamentale de responsabilitate față de patrimoniu.
Ajunsă la ediția a XVIII-a, Conferința Științifică Internațională „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare” demonstrează continuitatea unui demers care a crescut odată cu comunitatea științifică pe care o reunește. Pentru Institutul Patrimoniului Cultural, organizarea constantă a acestei manifestări înseamnă nu doar continuarea unei tradiții academice, ci și consolidarea unei platforme prin care cercetătorii din Republica Moldova intră în dialog cu specialiști și instituții din alte țări.
Cele două zile de comunicări și dezbateri au confirmat că patrimoniul poate constitui un limbaj comun al cercetării și cooperării, capabil să apropie discipline, instituții, generații și culturi diferite.
Pentru că patrimoniul nu reprezintă numai ceea ce am primit de la generațiile care ne-au precedat. Patrimoniul este și ceea ce alegem noi să cercetăm, să înțelegem, să protejăm și să transmitem mai departe.
Ediția din 24–25 septembrie 2026 a Conferinței „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare” a demonstrat, încă o dată, că această responsabilitate poate reuni oameni și instituții dincolo de frontiere, în jurul unei valori comune: memoria culturală pe care o păstrăm pentru viitor.