La 10 august 2024, după vizitele de cercetare din orașele Tighina și Tiraspol în cadrul ariei tematice „Patrimoniu cultural material”, coordonate de PLATFORMA CULTURA și sprijinite financiar de Programul de Măsuri de Promovare a Încrederii (EU-CBM VI) al Uniunii Europene, implementat de PNUD Moldova, a avut loc o masă rotundă cu tema „Moștenirea perioadei sovietice pe cele două maluri ale Nistrului”. În cadrul discuțiilor, participanții au subliniat necesitatea valorificării și protejării acestui patrimoniu.
Institutul Patrimoniului Cultural a fost reprezentat de dr. în arhitectură Aurelia Trifan, cercetător științific superior în Secția Patrimoniu construit, care a evidențiat în comunicarea sa orientările stilistice ce au marcat arhitectura edificiilor din orașele vizitate. A fost subliniată atât arhitectura constructivistă, exemplificată prin Teatrul Dramatic „M. Gorki” (arh. G. Gotghelf), cât și arhitectura realist-socialistă, cunoscută sub denumirea de „Empire-ul stalinist”, și modernist-socialistă, întemeiată pe elemente prefabricate. S-a accentuat schimbarea de viziune actuală asupra obiectivelor arhitecturale din perioada sovietică, care necesită o evaluare rațională și înregistrare pentru a fi protejate. Ca exemplu de inițiere a procesului de protecție a arhitecturii din acea perioadă, au fost menționate edificiile Maternității nr. 2, fostul sediu al Ministerului Industriei Alimentare, blocul principal al Academiei de Științe a Moldovei, și Circul de Stat din Chișinău, toate introduse recent în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.