Institutul Patrimoniului Cultural organizează Masa rotundă omagială cu genericul Vlad Ioviță – distins creator al „generației de aur” (90 de ani de la nașterea poetului și cineastului). Manifestarea va avea loc la 18 noiembrie 2025, ora 10.00, în Sala de Ședințe a Institutului Patrimoniului Cultural (biroul 538) de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1.
Manifestarea științifică este organizată de Secția Patrimoniu artistic și se înscrie în cadrul Programului național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2024–2027, Subprogramul 170101: Cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural construit, etnografic, arheologic și artistic din Republica Moldova în contextul integrării europene.
Masa rotundă este consacrată celor 90 de ani de la nașterea scriitorului și cineastului Vlad Ioviță, personalitate marcantă a artei și culturii naționale.
Programul mesei rotunde include o serie de comunicări despre activitatea cineastului Vlad Ioviță, evocările celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de cineast, precum și prezentarea filmului documentar „Vlad Ioviță” în regia lui Iacob Burghiu, care relatează momente semnificative din viața și activitatea regizorului.
Sunt invitați și bineveniți să participe toți cei interesați de viața și activitatea cineastului Vlad Ioviță – cercetători, doctoranzi, cadre didactice, tineri studioși, reprezentanți ai mass-media.