SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL „MONUMENTUL. TRADIȚIE ȘI VIITOR”
Vineri, 2 octombrie 2015, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (România), în colaborare cu Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei, organizează Simpozionul Internațional „Monumentul. Tradiție și viitor”, ajuns la cea de-a XVII-a ediție. Anul acesta lucrările simpozionului se desfășoară pe patru secțiuni: „Viaţa monumentelor laice – istorie, arhitectură, arheologie”, „Viaţa monumentelor religioase”, „Arhitecţi în an aniversar”, „Tehnici şi tehnologii de restaurare”. În cadrul simpozionului își vor susține comunicările arheologi, istorici, arhitecți, restauratori, specialiști în domeniul studiului artelor din Republica Moldova și România. Scopul principal al manifestării este punerea în valoare a obiectelor de patrimoniu, sensibilizarea societății și a instituțiilor, în gestiunea cărora se află monumentele, vizavi de soarta monumentelor de cultură din Republica Moldova și România, schimbul de opinii și experiență la capitolul valorificarea științifică, salvgardarea și promovarea patrimoniului, de asemenea, educația societății pro și prin patrimoniu. La manifestare sunt invitați cadre didactice, liceeni, studenți, arhitecți, istorici, arheologi, muzeografi, restauratori, specialiști interesați de viața monumentelor, care nu sunt indiferenți față de patrimoniul cultural al țării.
Evenimentul va avea loc la Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, str. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1, Sala Azurie.
Agenda:
11.00–13.00 Deschiderea simpozionului internațional „Monument. Tradiție și viitor”, ediția a XVII-a. Salutul oficialităților.
Susținerea comunicării: Dr. hab. Gh. Postică, dr. V. Cavruc. Peisajul arheologic Orheiul Vechi: concept de nominalizare pe lista patrimoniului UNESCO
Discuții pe marginea problemelor legate de valorificarea științifică, protecția și promovarea patrimoniului cultural din Republica Moldova și România.
15.00–20.00 Lucrul pe secțiuni:
Secţiunea A (Sala Aurie). Viaţa monumentelor laice – istorie, arhitectură, arheologie.
Secţiunea B (Sala Azurie). Viaţa monumentelor religioase.
Secţiunea C (Sala Mică). Arhitecţi în an aniversar.
Secţiunea D (Sala Argintie). Tehnici şi tehnologii de restaurare.
La eveniment sunt invitați reprezentanții mass-media.
Monumentul_2_octombrie_invitatie