La 30 noiembrie 2021, în incinta IPC, a avut loc cea de a VI-a ediție a Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Valorificarea patrimoniului etnocultural în cercetare și educație”.
Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva, România; Facultatea de Filologie și Istorie, UPS „Ion Creangă” din Chișinău și Facultatea de Istorie și Filosofie, USM.
La ediția din anul 2021 au participat 40 de cercetători din Republica Moldova, România și Ucraina. Comunicările propuse au fost prezentate în trei secțiuni: Educația prin patrimoniu; Patrimoniul istoric și etnocultural; Conservarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural.
În cadrul conferinței a avut loc un dialog între cercetători aflați la începutul carierii științifice și cei experimentați. Printre participanți sunt masteranzi, doctoranzi, dar și cercetători consacrați în domeniul etnologiei, istoriei și cercetării patrimoniului cultural. Considerăm că obiectivele propuse prin organizarea manifestării au fost atinse, rezultatele cercetărilor fiind diseminate, iar dialogul științific dintre cercetători a consolidat colaborările existente, fiind trasate și unele perspective.
Rămânem ferm convinși în continuare că prin valorificarea științifică a patrimoniului cultural putem contribui la rezultate mai bune în educație și cercetare, dar și în alte domenii.
Programul și rezumatele comunicărilor reflectă în mod succint esența prezentărilor și pot fi consultate online. De asemenea, înregistrarea video a lucrărilor pe secțiuni poate fi vizualizată.
Galerie foto:
Înregistrări video:
Sesiunea de deschidere a Conferinței
SECŢIUNEA I: PATRIMONIUL ISTORIC ȘI ETNOGRAFIC
SECȚIUNEA II: EDUCAȚIA PRIN PATRIMONIU
SECŢIUNEA III: CONSERVAREA, VALORIFICAREA ȘI PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL
Programul și rezumatele comunicărilor