COMUNICAT DE PRESĂ

Centrul de Arheologie al Institutului Patrimoniului Cultural Vă aduce la cunoștință că pe data de 7 aprilie 2015, orele 11.00, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei va avea loc Masa Rotundă cu genericul Arheologia Moldovei: trecut, prezent și viitor 90 de ani de la naşterea arheologului Avram Nudelman, 85 de ani de la naşterea arheologilor Isac Rafalovici şi Pavel Bîrnea, şi 80 de ani de la naşterea arheologului Vasile Grosu”.

La manifestare sunt invitați cu cuvânt de salut dr.hab. Victor Ghilaș (director Institutul Patrimoniului Cultural), dr.hab. Gheorghe Postică (Viceministrul Culturii), dr.hab. Eugen Sava (director Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei) și Mihai Ursu (director Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală).

Comunicările de omagiere vor fi susținute de dr.hab. Ion Niculiță (Universitatea de Stat din Moldova), dr. Sergiu Matveev (Universitatea de Stat din Moldova), dr. Nicolai Telnov (Institutul Patrimoniului Cultural), dr. Vlad Vornic (Agenţia Naţională Arheologică/ Institutul Patrimoniului Cultural) și Larisa Ciobanu (Institutul Patrimoniului Cultural).

Evenimentul are drept scop evocarea  personalităților Avram Nudelman, Isac Rafalovici, Pavel Bîrnea și Vasile Grosu, remarcabili istorici și arheologi, care au avut o activitate prodigioasă în domeniul arheologiei și istoriei vechi din spațiul carpato-nistrean.

Cu respect,                                                                               dr. hab. Oleg LEVIȚKI,

                                                                                  director Centrul de Arheologie, IPC