Deosebită revelație de a fi plăcut surprins și a apreciat, fie pentru contribuția adusă domeniului, fie pentru calitatea de a fi Om, prieten sau coleg. Cam acestea au fost trăirile directorului Patrimoniului Cultural al AȘM, dr.hab. Victor Ghilaș, care a fost surprins de ziua sa, în lumina celor 60 de ani de vibrații, reflecții și energie, de către cei care îi poartă respectul și considerația.
O zi în care, pe lângă tradiționalul La Mulți Ani, „a plouat” pentru sărbătorit cu flori, diplome și medalii. La omagierea managerului și temerarului cercetător în domeniul studiului artelor a fost prezentă conducerea Academiei de Științe a Moldovei. Și pentru că cercetarea sa este legată de muzica lui Dimitrie Cantemir și prof. Ghilaș fiind atât de aproape de gândurile, de creația, filosofia muzicală a savantului gânditor, Academia de Științe a decis să-i confere omagiatului, cu prilejul aniversării, distincția academică, Medalia „Dimitrie Cantemir”.
Felicitări cu urări de sănătate și reușite i-a adresat coordonatorul Secției științe umanistice și arte a AȘM, dr.hab., prof. Victor Țvircun. Un sincer La Mulți Ani, un viitor prosper, sănătate, inspirație, ascensiuni și realizări frumoase în cercetare i-a urat și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Rectorul Universității, prof. Nicolae Chicuș a folosit acest frumos prilej pentru a-i evoca omagiatului meritele, în calitate de director al Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM, dar și pentru a sublinia marea contribuție adusă în domeniu studiul artelor. În contextul celor menționate, rectorul i-a conferit Medalia „Ion Creangă”.
Dovada înaltei aprecieri pentru contribuția meritorie de edificare și promovare a valorilor culturale veritabile a fost prezentată, în numele Uniunii Muzicienilor din Moldova, de către dr.hab., prof. Aurelian Dănilă. Sincere felicitări i-au fost adresate protagonistului din partea Consiliului pentru Acreditare și Atestare, Academiei de Muzica și Teatru, Institutului de Istorie al AȘM și Consiliului Sindical al AȘM. Cu urări de sănătate s-a adresat protoiereul mitrofor, Manole Brihuneț, iar bucuria de a-l avea prieten și coleg a fost exprimată de către acad. Gheorghe Mustea și dr.hab. Valentin Dergaciov.
Ultimele, dar nu și și cele din urmă felicitări au venit din partea colectivului Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM, pe care Dl Ghilaș cu cinste îl conduce. Pentru activitatea prodigioasă în domeniul valorificării științifice a patrimoniului național, implicare în viața științifică, contribuții substanțiale la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, atitudine managerială responsabilă, publicații în domeniul muzicii naționale, etnomuzicologiei, organologiei și cu prilejul aniversării a 60-a, dr.hab. Victor Ghilaș a fost distins cu Diplomă de Gratitudine a Institutului.
Galerie foto
Galerie foto
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
Centrul Media al AȘM