La data de 28 noiembrie 2024, în cadrul Secției „Patrimoniu artistic” a Institutului Patrimoniului Cultural, a avut loc Masa rotundă cu genericul Gheorghe Vodă – distins creator al „generației de aur”. Evenimentul a fost dedicat celebrării a 90 de ani de la nașterea poetului și cineastului Gheorghe Vodă, o personalitate marcantă a artei și culturii naționale.
Cu un cuvânt de salut au intervenit:
- Doamna Adriana Berevici, consultant principal pentru „Politici în domeniul mass-media” din cadrul Ministerului Culturii, responsabilă de domeniul artei cinematografice;
- Doamna Valentina Plugaru, secretar responsabil al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova.
Programul mesei rotunde a cuprins o serie de comunicări dedicate activității literare și cinematografice a lui Gheorghe Vodă, precum și evocări ale celor care l-au cunoscut și au colaborat cu el. Printre momentele speciale ale evenimentului s-a numărat prezența compozitorului și interpretului Ricu Vodă, fiul cineastului, care a interpretat câteva melodii pe versurile tatălui său și a împărtășit amintiri despre viața și activitatea acestuia.
În încheiere, publicul a avut ocazia să vizioneze două documentare de referință ale lui Gheorghe Vodă: Nunta și De ale toamnei, care au readus în prim-plan măiestria regizorului.
Evenimentul a fost un prilej deosebit de a omagia moștenirea culturală lăsată de Gheorghe Vodă, reafirmând importanța operei sale pentru patrimoniul artistic național.